Altfel sau la fel.

Revii la jocurile infantile, pierzându-te-n acele priviri acviline ... Continui s-admiri, dar ştii că nu-ţi face niciun bine. 

Şti că-i greşit, dar continui. Şi continui a face aceleaşi greşeli la nesfârşit. Pentru că vrei. În dorinţă te ascunzi şi sentimentele le confunzi. Nu ştii ce se-ntâmplă de fapt, dar îţi continui perversul joculeţ şi râzi de monstruleţ..
Sunt singur acum. Mi-am pierdut preţiosul vademecum. Înecat în deasa confuzie, stau şi mă leg de-aceeaşi aluzie. Vreau mereu mai mult, golul nu se umple niciodată, şi nici nu ştiu unde e fisura de fapt situată. Prin această inebranlabiă fisură mi-am pierdut şi celălalt eu. Acum mă simt în plus mereu. Nu mai aud voci, nu mai am nici vedenii, văd altfel oamenii. Îi sperii pe cei din jur chiar şi când n-am nimic la bord şi cad tot timpul în dezacord..

În aberaţii mă pierd uşor, fiind purtat de litere-n vidul tenebrului. Orele dimineţii-ţi strigă să te duci în patul tare şi singur, nu te vor. Nu te vor, deoarece prea mult stai şi cugeţi asupra lucrurilor ce te depaşesc sau care n-ar trebui să te preocupe. Dormi prea puţin, n-ai timp pierzi vremea.

Revii la jocurile infantile, pierzându-te-n acele priviri acviline ... Continui s-admiri, dar ştii că nu-ţi face niciun bine. 

Îţi place noaptea. Îţi place deoarece atunci n-ai niciun fel de barieră-naintea-ţi, mintea limpede aparent îţi e, poţi citi-n mare linişte, nu te stresează nimeni. Noaptea se trezeşte alter-ego-ul pervers, şmecher şi extravertit. Noaptea ţi-a arătat căi nebănuite, te-a făcut să te regăseşti, ţi-a redat încredrea-n tine, te-a făcut să vezi lucrurile mai limpede. Te-a-nvăţat să nu te-ataşezi de oameni, căci nu merită. Dar ai greşit ... ai simţit-o pe pielea ta de prea multe ori. Încredere să n-ai în nimeni. Muzica nu te-acuză de erezie. Nimeni n-o face, nimeni nu te-aude.

Îţi umpli sufletul cu deşarte speranţe, doar pentru a putea zâmbi. Când oamenii se deplasează-n slow motion în mintea-ţi, le poţi vedea sufletele măcinate de ură, de dor, de dorinţă. Le poţi citi sufletul. Trebuie doar să te concentrezi asupră-le. Liniile feţelor lor devin austere şi lipsite de orice sclipire. Nici machiajul nu-i mai ascunde de păcate. Ele se ivesc la suprafaţă dis-de-dimineaţă, surâzând sardonic. Mefient se uită ochii lor la tine dacă miros ceva neobişnuit în holbarea ta. Trebuie să te fereşti, căci omul, pentru a se salva, nu se dă-n lături de la nimic.
Cu mâinile mânjite de sânge dau noroc cu tine, îşi suflă nasul, se ţin de bară-n autobuz.

Revii la jocurile infantile, pierzându-te-n acele priviri acviline.. Continui s-admiri, dar ştii că nu-ţi face niciun bine.