Mă trezisem aiurea dimineaţă fiindcă nu aveam mâncare şi nici cafea. Florile trebuiau udate şi îmi era lene, aşa că am plecat în ger. Mă înăbuşeau prea multe sentimente în apartamentul ăsta aproape gol ... Ningea ca dracu şi îmi era frig. Îmi îngheţau până şi genele şi le simţeam grele când clipeam. Trăgeam aer rece pe nas şi-mi lăcrimau ochii făcându-mă să văd totul în ceaţă. Cum dracu să vezi albul în ceaţă? Din toată ceaţa şi tot albul ăla, ai apărut tu. M-am izbit brutal de tine minţindu-mă că nu te văd. Era încă un motiv nevinovat care te făcea să mă iei în braţe. Crispaţi, în frigul barbar, ca un punkist cu bocanci, al iernii, ne ţineam în braţe fără tupeul de a ne privi în ochi. Avalanşa de fulgi din jurul nostru ne-a apropiat într-un mod straniu buzele căci ne-am sărutat şi a fost ciudat. Simţeam bătăile inimii tale şi prin cele patru straturi de haine. Probabil din cauza frigului şi lipsei de mâncare am leşinat.
Nu mai erai când m-am trezit şi am crezut că-i doar un vis. Nişte bătăi ritmate mi-au dilatat pupilele şi mi-au bucurat timpanele. Bătăile inimii tale erau sub capul meu. Ai căzut o dată cu mine şi m-ai strâns la pieptul tău.
... suntem doi străini solitari într-un câmp de zăpadă şi gerul ne mănânca sufletele, dar bătăile inimii tale ... bătăile ei ne ţin pe amândoi în viaţă azi!
* Guest Post scris de prietena noastră Bianca. Toate drepturile rezervate, iar orice preluare a textului parţial sau integral se va face doar cu acordul expres al autorului şi cu precizarea sursei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu