Fulg de nea (III)

În corpul meu de atom plutitor aproape că am vizitat fiecare stradă a orașului. Cea deasupra căreia mă aflu acum îmi pare cunoscută, dar totuși stranie. Pe mijlocul ei stă brăzdată o linie, pavată în paşi haotici, precum veşti căzute de pe acoperișul blocului situat ca o paralelă lângă stradă, rătăcite în drum. De o parte şi de alta a liniei zăpada e pură.

Îmi croiesc drum printre ceilalți fulgi, ajungând lângă bloc. Răvășind iluzii muribunde, zbor, sărutând ferestre. Stelele înghețate reflectă în geamuri imaginea străzii. Mă înfior văzând cum inedita linie, ce pare a separa sensurile de mers în circulaţie, se injectează până şi în cadrul născut din perfectele steluțe de gheaţă din fiecare geam. Observ lipsa unei agitații termice, ceea ce mă face să îmi dau seama, deşi nu cunosc etalonul temperaturii, de frigul dintre pământ şi astre.

Ferestrele-mi par porți de gheaţă. Fascinația mă cuprinde, privind minuțiozitatea sculpturilor în gheaţă. Membrana în care construcția de beton s-a închis pare ermetic separată de lumea de afară. Am impresia că nimic din exteriorul ei, dar nici din interior, nu o poate diviza.

Las ferestre-n urmă ...
Timpul explodează-n frânturi violente de sinapse. Fereasta se crapa nevrotic. Stelele de gheaţă din geam se detașează spre cer, devenind fulgi, iar eu cad abisal, cu o ultimă imagine a fetei cu buzele lipite-n fereastra pe care am sărutat-o.

*****

Ninge cu fulgi mari de nea. Pe mijlocul străzii zace înghețat trupul unui băiat. În urmă lui se poate zări un şir de paşi, intersectat paralel de cei ai unei fete, care ghemuită, îl ţine de mână si ... plânge.