Plouă şi mă afund din călcâie, mă sfâşii şi cad sub borduri.
Mă calcă pantofi de diverse mărimi. Unii-s mari şi grei
şi m-adâncesc printre râme, scultandu-mă în basorelief.
Alţii mă mângâie catifelat, subţiri şi sfioşi, mânjind
macadamuri cu iz de melancolie şi sfredelind uşor humusul
cu câte-un toc ruginit de toamnă. În tocul unei uşi stau alţii,
puţin înclinaţi, rezemându-şi corpul de om pe perete.
Aşteaptă nerăbdători să fie călcaţi de nişte degete fine,
care să le şoaptească-n şirete amor. Tălpi de copil sugrumă
juvenil bălţile de pe şosea. Pantofii-mamă le vor certa,
ca după să le usuce blăniţa interioară printre pupături şi chiote.
Trepidaţii ftizice, încălţări groase şi ursuze lunecă spre farmacii,
în nostalgii acut-primăvăratice, prelungindu-şi doar ofilirea.
O pereche merge agale, cu şiretele desfăcute navigând
în urmă ei a derivă, asemeni gândului ce-şi sapă-n amintiri
după rămăşiţe din frumoasa viaţă în patru pe care-o ducea
înainte de despărţire. Câţiva pantofi aşteaptă în staţie.
Unul călca un altul, e loc de câteva scuze şi poate-o cafea,
undeva la adăpost. Discuţii, surâsuri, buze pe ceşti.
Zahăr brun cade-n ele; pantofii se caută pe sub masă,
se găsesc şi se-alintă. Nişte tenesi turcoaz ies la plimbare
cu căşti în urechi şi fluturi în stomac. O pereche de
snikerşi străjuieşte văzduhul, albastru de ochi de femeie...
Din cer plouă vara, borduri se sfărâmă şi ies timid la lumină.
Am clepsidre prin vene, tictac-uri în inimă, tenesii strânşi
pe picior. Mă aplec, desfac şiretele... şi venele-mi explodează.
Cade, cade nisipul din clepsidră, tălpile-mi ţes sub ele plaja.
E mai. Alerg nebun spre mare, mă-nec cu guri de cer...
