duminică, 1 mai 2011

Povestea pantofilor descalţăţi de gânduri


Plouă şi mă afund din călcâie, mă sfâşii şi cad sub borduri.

Mă calcă pantofi de diverse mărimi. Unii-s mari şi grei

şi m-adâncesc printre râme, scultandu-mă în basorelief.

Alţii mă mângâie catifelat, subţiri şi sfioşi, mânjind

macadamuri cu iz de melancolie şi sfredelind uşor humusul

cu câte-un toc ruginit de toamnă. În tocul unei uşi stau alţii,

puţin înclinaţi, rezemându-şi corpul de om pe perete.

Aşteaptă nerăbdători să fie călcaţi de nişte degete fine,

care să le şoaptească-n şirete amor. Tălpi de copil sugrumă

juvenil bălţile de pe şosea. Pantofii-mamă le vor certa,

ca după să le usuce blăniţa interioară printre pupături şi chiote.

Trepidaţii ftizice, încălţări groase şi ursuze lunecă spre farmacii,

în nostalgii acut-primăvăratice, prelungindu-şi doar ofilirea.

O pereche merge agale, cu şiretele desfăcute navigând

în urmă ei a derivă, asemeni gândului ce-şi sapă-n amintiri

după rămăşiţe din frumoasa viaţă în patru pe care-o ducea

înainte de despărţire. Câţiva pantofi aşteaptă în staţie.

Unul călca un altul, e loc de câteva scuze şi poate-o cafea,

undeva la adăpost. Discuţii, surâsuri, buze pe ceşti.

Zahăr brun cade-n ele; pantofii se caută pe sub masă,

se găsesc şi se-alintă. Nişte tenesi turcoaz ies la plimbare

cu căşti în urechi şi fluturi în stomac. O pereche de

snikerşi străjuieşte văzduhul, albastru de ochi de femeie...

Din cer plouă vara, borduri se sfărâmă şi ies timid la lumină.

Am clepsidre prin vene, tictac-uri în inimă, tenesii strânşi

pe picior. Mă aplec, desfac şiretele... şi venele-mi explodează.

Cade, cade nisipul din clepsidră, tălpile-mi ţes sub ele plaja.

E mai. Alerg nebun spre mare, mă-nec cu guri de cer...

1 comentarii:

29 decembrie spunea...

o poveste faina:)

Trimiteți un comentariu