vineri, 30 iulie 2010

Cu iubirea mori de foame

*

- Sunt intransigent! Dar parcă totuşi am nevoie.
- Ştii rezultatul.
- Ea-mi pare altfel.
- Sau vrei să-ţi pară. Sau ai nevoie să-ţi pară altfel.
- Dacă nu rişti, nu câştigi.


**

- E târziu. Trebuie să dormi. Nu mai plânge.
- O să adorm când nebunul ăla care mi-a gravat-o în minte o să stea în faţa mea, însângerat.


***

Deja-ţi suspină sângeriu nebunul
Şi nu-i de azi, de ieri sau mai demult.
E de când soare cocoţat pe-un gard
A strâns sub şoapta-ţi străvezie tumult.

Şi-atunci speranţe revărsate-n minte,
Ţi-au umplut soarele de raze
În vremi turcoaz sub ploi mărunte
Clădite-n suflet-kamikaze.


****

Da, cu iubirea mori de foame. Şi foamea foame-ţi face. Poate în asta constă frumosul. Poate că nu e greşit să speri. Poate că, deşi mă ocoleşti, ai vrea. Îţi simt teama, deşi nu te cunosc. Şi până la urmă ce înseamnă "a cunoaşte"? E un verb care propune doar diviziuni. Uneori nu trebuie să aştepţi să clădeşti fiecare amănunt. Dacă simţi că alter ego(alterEgo)-ul te îndeamnă, fă-o. Ştii că ai control asupra lui. Doar eşti tu, de fapt. Tu, astru narcoleptic contemplând asiduu! Căci străluceşti în somnul gândurilor tale. Dar nu e timp de somn aici.

Adevărul e că "lipsa de timp" nu există de fapt. Timpul e o convenţie. Mă contrazic. Dar totuşi, nu e vorba de nisipul din clepsidră, ci de clepsidră. Aleargă strivind clepsidre, atât îţi cer. Atunci, îţi vei da seama că alergi spre mine. Încearcă să nu te gândeşti înainte de a spune "da" sau "nu". Spune ce-ţi vine, apoi fă ce ai spus. De abia apoi consultă-te cu interiorul tău. Aşa, o să îţi permiţi să mai stai la o bârfă cu sufletul. În ce ipostază relaxantă te pun.

Află că în mine urlă ceva. Sunt reţinut, căci am vecini. Nu ştiu unde să merg să transpun în decibeli ceea ce simt. Crede-mă că aş face-o în faţa casei tale, a cărei adresă nu mi-ai dezvăluit-o, din motive de siguranţă. Foarte bine ai făcut. Nu sunt în toate facultăţile mintale. Asta poate pentru că sunt încă la liceu. Aş putea alerga febril după tine, doar pentru că vreau să ştiu ce faci, cine eşti şi mai ales de ce eşti. Mă-ntreb uneori de ce ai intrat cu atâta neruşinare în gândurile mele. Alteori de ce e la modă indiferenţa. Probabil despre incertitudine la fel.

Te-aş culege din grupul tău de prieteni, cu care îţi petreci tot timpul şi te-aş pune pe-un pisc ce-nţeapă cerul pistruiat. Apoi te-aş lăsa s-o apuci hazardat spre drumul către treburile tale, care desigur nu mă includ pe mine. M-aş amuza teribil de vulnerabilitatea ta, iar apoi te-aş aduce înapoi, în aria ta de siguranţă, care desigur nu mă include pe mine, sustrăgându-mă, văzându-mi de ale mele. Oare ţi-ai linişti vâltoarea de gânduri ce te-ar face să te întrebi ce naiba a fost cu visul (coşmarul) ăsta?

Da, sunt o nălucă, pentru că asta vrei tu să fiu. Pentru că asta eşti şi tu. Nu timpul, ci ceea ce măsoară timpul mă va face să decid dacă trebuie sau nu să sar peste gardul electric ce-nconjoară pădurea cu himere şi să te scot de acolo.

Nu mi-e frică de electroşoc, căci am murit de-atâtea ori...

1 comentarii:

Şerban Lupu spunea...

baaaa! cat de penale mi se par chestiile astea cand revin la realitate :))

Trimiteți un comentariu